Trei persoane în ținută business stau la o masă și revizuiesc diagrame și grafice tipărite, iar o persoană ține o tabletă și pahare cu apă în apropiere.

Ce alegi când banii sunt limitați dar vrei rezultate mari

În lumea afacerilor de astăzi, nu toate companiile dispun de aceleași resurse pe care să le investească în promovare. La prima vedere, unii ar spune că dacă nu ai mulți bani, nu poți ajunge foarte departe sau că nu-ți poți depăși concurenții. Dar, în realitate, nu aici stă problema, ci în alegerea acelor tactici care oferă cel mai bun raport cost-eficiență.

Aici apare dilema antreprenorilor: unde e cel mai rentabil să-și direcționeze bugetul și ce strategie le poate aduce rezultate semnificative? Este important de menționat faptul că astăzi, atât strategiile organice, cât și cele plătite sunt foarte avansate. Totuși, succesul lor nu se obține la fel și nici nu se concretizează la fel.

În calitate de specialiști, scopul nostru este să creștem orice fel de afacere, inclusiv pe cele cu bugete limitate, dar cu ambiții mari. Chiar dacă procesul este complex, noi reușim să identificăm mixul optim de tehnici adaptat nevoilor și provocărilor lor. Și, dacă nu știi exact ce să alegi pentru promovarea afacerii tale, te invităm să descoperi diferențele cheie între tacticile moderne din zilele noastre.

 

Conținut care vinde vs reclame plătite

E destul de simplu să creezi o campanie PPC și un avantaj mare al ei este faptul că poate genera impact rapid. Atunci când simți presiunea de a obține ceva concret, ești mai tentat să investești în această direcție. Cu toate astea, există o capcană la mijloc: dacă se oprește finanțarea, se opresc și rezultatele din a mai apărea. Asta se întâmplă în cazul tehnicilor care țin de outbound marketing.

La polul opus, putem vorbi despre conținut care este o tehnică de inbound. Începi să te documentezi, să planifici niște subiecte atractive pentru public, să alegi formatele potrivite și să treci la creație. Efectul pe care-l obții nu este neapărat instant însă, spre deosebire de varianta anterioară, aici există niște aspecte cheie care o fac să fie o alegere mai potrivită.

Iată care sunt acestea:

  1. Articolele optimizate pot continua să atragă public în timp
  2. Conținutul de calitate construiește încredere și consolidează autoritatea
  3. Oamenii își cultivă interesul pentru cei ce transmit mesaje valoroase și ușor de înțeles
  4. Investiția oferă un randament tot mai bun pe măsură ce se acumulează

La Servicii SEO București, avem o echipă de specialiști care știe cum să scrie texte care atrag atenție și conversii. Pe lângă faptul că transmitem valoare cititorilor, semnalăm motoarelor de căutare că un anumit site merită să fie pe prima pagină pe Google. Practic, cu această abordare, poți obține atât vizibilitate, cât și șanse de a vinde mai mult, toate acestea fără să pompezi constant bani în campanii.

 

Strategii durabile vs tactici cu efect temporar

Putem prezenta aceste două concepte în felul următor: primul se bazează pe „cultivare”, al doilea pe „pescuit”. Când mergi la pescuit, prinzi pește doar atunci când condițiile sunt bune și când mergi des la baltă, dar în fiecare zi o iei mereu de la zero. În schimb, cultivarea presupune o pregătire intensă a terenului, răbdare și, odată ce recolta începe să apară, ea produce rezultate pe perioade mai lungi.

Tacticile gândite să fie durabile nu presupun aceleași costuri și riscuri ca cele cu efect temporar. Ele se bazează pe construirea unei fundații solide, pe planificare și implementare precise care pot susține creșterea unei afaceri pentru anii următori și nu doar pentru următoarele săptămâni sau luni.

Iată niște exemple concrete de astfel de strategii:

  • Optimizare tehnică și de conținut
  • Crearea unui blog
  • Obținerea de backlink-uri valoroase

Atunci când alegi aceste tactici, ce faci de fapt este să investești într-o infrastructură digitală care funcționează continuu și care atrage clienți fără să împingi constant mesaje către ei. Ținând cont de faptul că fiecare leu contează în contextul actual, astfel de decizii pot face diferența între succes și eșec.

 

Relații autentice vs vânzări directe

Nu ai nevoie de multe resurse bănești ca să construiești relații cu oamenii. În plus, odată ce sunt consolidate, e mult mai simplu să vinzi pentru că nu te adresezi unor străini. În contrast, atunci când încerci doar să vinzi, toate mesajele tale sunt predominant promoționale și oamenii nu rezonează la fel nici cu ele, nici cu brandul tău.

Pe termen lung, depinde foarte mult de care sunt obiectivele tale. Dacă îți dorești să crești și să ai o prezență puternică în online, ai nevoie de oameni dedicați care să te susțină. Pentru asta, trebuie să le oferi valoare reală, să demonstrezi că angajamentul tău este față de respectarea nevoilor lor și nu vrei doar să îți crești profitul.

Cum poți face asta? Iată câteva exemple simple:

MetodeDetalii
Oferă resurse educaționale gratuiteGhiduri, tutoriale sau articole utile pentru public și care oferă soluții la diverse probleme
Răspunde personal la întrebări și comentariiEvită automatizarea și dedică-ți timp să oferi răspunsuri personalizate celor care îți scriu
Creează-ți un newsletterTrimiți promoții, dar și informații și mesaje sincere care mențin interesul abonaților și îi ajută să ia decizii mai bune

Cheia este ca fiecare interacțiune să joace rolul unei cărămizi pe care o adaugi la relația cu audiența și nu vine doar cu scopul de a vinde. Încearcă să descoperi cum îi poți ajuta pe oameni să-și rezolve problemele și nu neapărat cum îi poți convinge să cumpere. O astfel de abordare poate reduce semnificativ costurile cu achiziția clienților și crește valoarea pe care aceștia o generează pentru afacerea ta.

 

Succesul durabil nu te costă o avere

Dezvoltarea brandului tău în online nu depinde de câte resurse aloci pentru promovare, ci de tacticile alese. Unele sunt eficiente pe termen lung, altele foarte bune pe termen scurt, însă trebuie să descoperi care sunt cele care pot amplifica potențialul afacerii tale. Asta înseamnă să ai o abordare strategică și să știi foarte bine ce anume îți dorești să obții.

Indiferent dacă ești sau nu constrâns de buget, noi îți putem oferi soluții personalizate care maximizează impactul fiecărui leu cheltuit. În final, acesta este și unul dintre scopurile antreprenorilor: să merite investițiile lor și să le aducă plus valoare care se acumulează în timp. Dacă și tu îți dorești asta pentru firma ta, contactează-ne și hai să discutăm mai multe.

 

 



×

Hello!

Click one of our contacts below to chat on WhatsApp

× Let's SEO